Descriere
Sarbacanele sau rasuflarea mortii
Autor: Michael D. Janich
Sarbacana, numitÄ uneori Åi Å£eavÄ-de-suflat sau tub-de-suflat «(în orig.) blowpipe, resp. blowtube; blowgun (lit. - armÄ-de-suflat) = sarbacanÄ (n.tr.)» are un istoric îndelungat, dar nu întotdeauna bine atestat documentar. Descoperirea faptului cÄ un proiectil, sÄ zicem o boabÄ sau o pietricicÄ, poate fi propulsat printr-o trestie cu ajutorul forÅ£ei propriei respiraÅ£ii a avut loc, probabil, cam prin acelaÅi timp în mai multe zone ale lumii. TotuÅi, istoricii convin de obicei cÄ sarbacana s-a inventat pentru prima oarÄ Ã®n Malaiezia. IlustraÅ£iile Åi documentele istorice aratÄ cÄ, în secolul al XV-lea, sarbacanele erau folosite de bÄÅtinaÅii din ambele emisfere.
Regiunile cele mai remarcate pentru folosirea sarbacanelor sunt, desigur, Malaiezia Åi arhipelagul malaiez, alte zone din Asia de Sud-Est (în special Filipinele), Japonia, sudul Indiei Åi Sri Lanka, Madagascarul, America de Sud Åi CentralÄ, sudul Åi centrul Mexicului Åi sud-estul Statelor Unite. DeÅi mulÅ£i oameni asociazÄ sarbacana cu pigmeii aborigeni, adevÄrul este cÄ sarbacana e necunoscutÄ Ã®n partea continentalÄ a Africii.
Sarbacanele au fost confecÅ£ionate iniÅ£ial ca arme de vânÄtoare pentru a fi folosite împotriva animalelor Åi pÄsÄrilor mici, trÄgând cu bile Åi discuri de lut, suficient de puternic pentru a ameÅ£i sau ucide vânatul. Mai târziu, descoperirea unor otrÄvuri de mare efect a fÄcut posibilÄ folosirea lor contra prÄzilor mai mari, înmuind în otravÄ spinii sau micile sÄgeÅ£i care erau lansate cu ajutorul armei. Ãn mod curios, majoritatea culturilor care au folosit sarbacana în rÄzboi condamnau folosirea acestor otrÄvuri cu efect foarte puternic împotriva oamenilor Åi, în mod normal, restrângeau utilizarea lor numai pentru vânÄtoare.
Cele douÄ regiuni unde sarbacana a atins cea mai evoluatÄ formÄ se aflÄ Ã®n Borneo Åi arhipelagul malaiez, Åi printre indienii din bazinele fluviilor Orinoco Åi Amazon, în America de Sud, mai ales indienii Jivaro din Ecuador. Nu e o coincidenÅ£Ä cÄ ambele regiuni conÅ£in o diversitate bogatÄ de plante foarte potrivite pentru prepararea otrÄvurilor puternice.
Sarbacanele sud-americane sunt fÄcute prin despicarea unui lÄstar pe toatÄ lungimea Åi scobirea celor douÄ jumÄtÄÅ£i, care apoi sunt lipite la loc în poziÅ£ia iniÅ£ialÄ. Aceste sarbacane au lungimi cuprinse între trei Åi Åapte metri. Conform legendei, indienii Juvaro sunt atât de pricepuÅ£i încât pot nimeri cu sarbacana o pasÄre colibri de la distanÅ£a de cincizeci de metri.
Sarbacanele gÄsite în Borneo, numite Sumpitan, sunt confecÅ£ionate prin procesul laborios Åi istovitor al sfredelirii unui tunel printr-o bucatÄ de lemn compact de esenÅ£Ä tare, lungÄ cam de doi metri Åi jumÄtate, al cÄrei exterior este apoi finisat spre a i se da forma finalÄ. Aceste arme sunt în mod tipic dotate cu un vârf de lance Åi un cârlig, legate la capÄtul anterior. Unii istorici susÅ£in cÄ acest cârlig era folosit cu rolul de cÄtare când se trÄgea cu sarbacana, iar vârful de suliÅ£Ä dÄdea posibilitatea folosirii acesteia ca armÄ de rezervÄ Ã®n rÄzboi sau pentru a-i aplica vânatului rÄnit lovitura de graÅ£ie.
în regiunea unde acum se gÄseÅte partea de sud-est a Statelor Unite, sarbacanele erau folosite de bÄÅtinaÅii americani la vânÄtoare Åi jocurile de îndemânare. Trestiile care cresc în mod natural acolo ofereau o sursÄ idealÄ de materii prime pentru aceste arme, care erau încÄrcate cu sÄgeÅ£i din lemn de esenÅ£Ä moale, lungi de peste treizeci de centimetri Åi cu buÅonul fÄcut din puf de mÄrÄcini. Printre triburile indiene cunoscute ca folosind sarbacanele se numÄrau Cherokee, Choctaw, Iroquois, Muskhogeans, Atticapas Åi Chetimachas. Se Åtie Åi cÄ ultimele trei triburi au dus mai departe tehnologia sarbacanei, legând laolaltÄ mai multe trestii pentru a putea obÅ£ine un foc rapid, în stil revolver.
De asemenea, sarbacana a fost folositÄ frecvent în Japonia, unde era o popularÄ armÄ pentru asasinate a luptÄtorilor Ninja feudali. Sarbacanele japoneze variau de la arme mari Åi cu aspect convenÅ£ional pânÄ la obiecte mai mici, adeseori deghizate sub forma unor articole inofensive cum ar fi bastoanele, umbrelele Åi fluierele. SÄgeÅ£ile acestor arme erau construite din cornete de hârtie Åi mici aÅchii de argint Åi aveau adesea pe deasupra un strat de otravÄ.
în pofida apariÅ£iei armamentului modern, sarbacana primitivÄ continuÄ sÄ fie folositÄ ca armÄ de vânÄtoare Åi în zilele noastre. Pe lângÄ Ã®ntrebuinÅ£area ei continuÄ de cÄtre triburile bÄÅtinaÅe, este Åi arma favoritÄ a ornitologilor pentru colecÅ£ionarea specimenelor de pÄsÄri, întrucât poate lansa sÄgeÅ£i foarte mici, care nu stricÄ aspectul penelor. De asemenea, sarbacanele
moderne sunt folosite de veterinari, pentru a trage cu sÄgeÅ£i tranchilizante.
O întrebuinÅ£are curioasÄ a sarbacanei în secolul XX s-a consemnat în timpul celui de-Al Doilea RÄzboi Mondial. Colonelul Otto Skorzeny, comandant al unei notorii unitÄÅ£i de comando naziste, se Åtia cÄ-Åi echipase oamenii cu Å£igarete false, care de fapt erau sarbacane miniaturale. Fiecare dintre aceste arme conÅ£inea câte o micÄ sÄgeatÄ Ã®nmuiatÄ Ã®n curara, care putea fi lansatÄ de a micÄ distanÅ£Ä, cu efect mortal instantaneu. Ãn timpul aceluiaÅi rÄzboi, Dayakii din Malaya foloseau Sumpitane încÄrcate cu sÄgeÅ£i otrÄvite pentru a lichida fÄrÄ zgomot santinelele japoneze.
DeÅi simplitatea ei înÅelÄtoare face sÄ fie adesea etichetatÄ ca desuetÄ, sarbacana, mai ales atunci când este realizatÄ cu materiale moderne de precizie, rÄmâne o armÄ viabilÄ Ã®n arsenalul zilelor noastre. Ea meritÄ sÄ fie recunoscutÄ nu numai ca atare, ci Åi ca înaintaÅÄ a tuturor armelor cu aer comprimat, a armelor de foc Åi a artileriei. FÄrÄ umilele începuturi ale sarbacanei, aceste arme nu ar fi existat niciodatÄ.
